Învățând să cultivăm reziliența
Activarea emoțională negativă nespecificată — adesea descrisă ca stres, suferință sau tulburare emoțională — a fost asociată cu o varietate de afecțiuni patologice, inclusiv hipertensiune arterială, ischemie miocardică silențioasă, moarte cardiacă subită, boală coronariană, aritmie cardiacă, tulburări de somn, sindrom metabolic, diabet, boli neurodegenerative, oboseală și multe alte tulburări.
S-a demonstrat că stresul și emoțiile negative cresc severitatea diferitelor boli și înrăutățesc prognosticul la persoanele care suferă de diverse patologii. Pe de altă parte, emoțiile pozitive și abilitățile eficiente de autoreglare emoțională au demonstrat că prelungesc sănătatea și reduc semnificativ mortalitatea prematură.
Reziliență și autoreglare emoțională
Emoțiile noastre dau vieții o textură bogată și transformă experiența noastră conștientă într-una plină de sens.
Emoțiile determină ceea ce este important pentru noi și ceea ce ne motivează. Ne conectează cu ceilalți și ne dau curajul de a face ceea ce este necesar, de a ne aprecia realizările, de a proteja și sprijini persoanele pe care le iubim și de a arăta compasiune și bunătate față de cei care au nevoie de ajutorul nostru.
Emoțiile sunt, de asemenea, cele care ne permit să trăim durerea și doliul în urma unei pierderi. Fără emoții, viața ar fi lipsită de sens și scop.
Emoțiile și reziliența sunt strâns legate, deoarece emoțiile sunt principalii factori care determină multe dintre procesele fiziologice esențiale implicate în reglarea energiei.
Definim reziliența ca fiind capacitatea de a ne pregăti, de a ne recupera și de a ne adapta în fața stresului, adversității, traumelor sau provocărilor.
Așadar, se poate deduce că una dintre cheile menținerii unei bune stări de sănătate, a unei funcționări optime și a rezilienței este capacitatea de a-ți gestiona propriile emoții.
S-a sugerat că reziliența ar trebui privită mai degrabă ca o stare decât ca o trăsătură, iar reziliența unei persoane poate varia în timp, pe măsură ce se schimbă cerințele, circumstanțele și nivelul de maturitate.
Capacitatea de a dezvolta și menține reziliența este legată de autogestionare și de utilizarea eficientă a resurselor energetice în patru domenii: fizic, emoțional, mental și spiritual.
Tipuri de reziliență
- Reziliența fizică se reflectă în principal prin flexibilitate, rezistență și forță fizică;
- în timp ce reziliența emoțională se reflectă în capacitatea de autoreglare, gradul de flexibilitate emoțională, o atitudine pozitivă și relații de sprijin.
- Reziliența mentală se manifestă prin capacitatea de a menține concentrarea și atenția, flexibilitatea mentală și abilitatea de a integra multiple puncte de vedere.
- Reziliența spirituală este adesea asociată cu angajamentul față de valorile fundamentale, intuiția și toleranța față de valorile și credințele celorlalți.
Prin învățarea unor tehnici de autoreglare care ne permit să ne schimbăm fiziologia către o stare mai coerentă, eficiența fiziologică crescută și alinierea sistemelor mentale și emoționale contribuie la acumularea rezilienței (energiei) în cele patru domenii energetice.
Lipsa capacității de autoreglare
A avea un nivel ridicat de reziliență este important nu doar pentru a ne reveni din situații provocatoare, ci și pentru a preveni reacțiile de stres inutile (frustrare, nerăbdare, anxietate), care duc adesea la un consum mai mare de energie și timp ce epuizează resursele noastre fizice și psihologice.
În ciuda importanței controlului autodirijat, capacitatea de autoreglare a multor persoane este mult sub nivelul ideal. De fapt, eșecurile în autoreglare — în special în ceea ce privește emoțiile și atitudinile — sunt, posibil, nucleul majorității covârșitoare a problemelor personale și sociale care afectează societățile moderne.
În unele cazuri, lipsa capacității de autoreglare poate fi atribuită imaturității sau lipsei de dobândire a anumitor abilități; în altele, poate fi rezultatul traumelor sau al unor disfuncții ale sistemelor neuronale care susțin capacitatea de autoreglare.
Prin urmare, susținem că cea mai importantă abilitate pe care majoritatea oamenilor trebuie să o învețe este cum să își crească capacitatea de a-și autoregla emoțiile, atitudinile și comportamentele.
Autoreglarea le permite oamenilor să se maturizeze și să facă față provocărilor și stresului vieții de zi cu zi cu reziliență, astfel încât să poată lua decizii mai înțelepte, aliniindu-se cu înțelepciunea lor interioară superioară și să exprime grijă și compasiune – elemente pe care le asociem adesea cu o viață mai conștientă.[1]
Cum se realizează autoreglarea?
Autoreglarea este procesul prin care oamenii învață să-și controleze și să-și echilibreze emoțiile, gândurile și reacțiile fiziologice pentru a face față provocărilor și stresului cotidian cu mai multă reziliență. Acest proces ne permite ca, în fața situațiilor dificile, să luăm decizii mai inteligente și aliniate cu înțelepciunea noastră interioară superioară.
O tehnică centrală pentru obținerea autoreglării este dezvoltarea coerenței cardiace, care presupune armonizarea respirației și a ritmului cardiac pentru a induce o stare de stabilitate și echilibru în sistemul nervos autonom.
Aceasta nu doar că îmbunătățește funcționarea fiziologică, ci favorizează și o stare emoțională pozitivă, precum calmul, grija și compasiunea.
Prin practicarea regulată a unor tehnici precum respirația conștientă, atenția deplină (mindfulness) și vizualizarea pozitivă, oamenii își întăresc capacitatea de a:
- Recunoaște și gestiona propriile emoții,
- Reduce reactivitatea emoțională,
- Îmbunătăți concentrarea și claritatea mentală,
- Crește conexiunea cu valorile și înțelepciunea interioară,
- Și de a răspunde provocărilor cu mai mult calm și eficiență.
Acest proces de autoreglare contribuie la o stare de bine psihologică și socială mai profundă, cultivând calități pe care le asociem frecvent cu o viață trăită conștient și cu sens.
Bibliografie
[1] McCraty, R. și M. Zayas, Cardiac coherence, self-regulation, autonomic stability, and psychosocial well-being. Frontiers in Psychology, 2014. 5(September): p. 1–13
